Ne nastem in medii diferite, vietii diferite care ne aseaza din primii anii de viata pe treptele unei ierarhi artificiale, suntem oamenii de treapta joasa, medie si superioara, o treapta delimitata de o situatie financiara buna, in alte societati este delimitata de cunostiintele noastre, cultura noastra generala, altele te aseaza in functie de puterea ta fizica in diferite sporturi sau pur si simplu esti judecat dupa aspectul tau fizic.
Va pare minunat asa? Nu e nici minunat, dar nici nasol, pentru ca e bine sa fim diferiti, pentru binele societati avem nevoie ca semenii nostri sa nu isi indeplineasca aceleasi teluri pe care dorim sa le indeplinim si noi, suna cam egoist nu-i asa? Oarecum asa si este, dar pentru a ajunge cel mai bun in ceia ce vrei sa fi, e nevoie ca ceilalti sa nu reuseasca ce reusesti tu, traim intr-o lume materiala, pentru a reusi, asta se cere. Avem noroc, ca mai exista totusi oameni cu dorinte mai modeste, oameni care vor sa fi faca acel ceva, nu sa ajunga cei mai buni in acel ceva, pe acest gen de oamenii, nu pot sa nu ii respect, pentru ca e destul de greu sa iti doresti sa fi mijloc si sa te pastrezi mijloc, pentru ca mijlocul are o parte din putinul mai jos de el, si o parte din multul de-a supra lui.
Nu pot sa spun ca respect doar tipul acela de oamenii, pentru ca ar fi fals, ii respect pentru ca sunt foarte multumiti de asa cum sunt si de ce au, dar intotdeauna o sa imi placa luptatori si mai mult, cei care incearca si incearca, cei care cad si se ridica, acei oameni care nu se lasa, indiferent cat de in spate sunt, acei oameni pe care perseverenta ii duce mai departe decat talentul. In zilele astea, un profesor de al meu, vorbea cu mult respect si stima fata de Motzart, spunea cat de genial era, ba din contra nu era un simplu geniu, era un geniu la patrat, in viziunea profesorului meu. Nu am nici o indoieala ca Motzart nu a fost asa, dar, in viziunea mea, Motzart este doar un om, care a primit un talent atat de mare pentru muzica si o placere de a canta, incat, nu a avut mare nevoie sa se chinuie sa ajunga undeva, era deajuns sa auda o compozitie si o retinea, nu avea nevoie de sacrifici, talentul i-a oferit totul pe tava. Astfel de personalitati, desi le respect pentru creatia lor, nu sunt un model pentru mine, cum as putea sa am un model de viata, care sa nascut un ,,geniu la patrat,, pe care ereditatea a jucat un rol atat de important, nu, un model de viata ar fi pentru mine, ciclistul Lance Armstrong care a trebuit sa infrunte cancerul si sa isi construiasca un nume in lumea ciclismului, sau o mama care lucreaza foarte mult si isi face timp de copii ei sau un tanar care prefera sa ramana fara prieteni decat sa faca lucruri stupide pentru a fi respectat de catre ceilalti.
Modelul meu este cel care se naste un zero, cel care este marginalizat, cel ultim intrebat daca vine la un suc, cel neapreciat de familie, un copil care se naste fara noroc, fara talent, dar care prin perseveranta, creeaza rai unde ii iad, ajunge mai departe decat profesorii sai, care isi apreciaza parinti desi ei nu il apreciaza pe el. Modelul meu este un cel fara puterii, fara sanse, fara noroc, fara zambet, fara prieteni, fara banii, fara cultura, plin de imperfectiunii, dar care are o singura arma: perseverenta, o arma care ii va da tot ce nu a avut, o arma cu care va avea lumea, un zero care sa nascut cu dorinta de ajunge un 10, este acel om care trece de pragul omenesc si devine zeu.
Cum putem deveni zei? Simplu, continua sa mergi si atunci cand nimeni nu iti este alaturi, continua sa mergi si atunci cand drumul e pietros, continua sa mergi si cand crezi ca nu mai poti, si desi deseori esti convins ca oricum ai sa pierzi, ca nu are rost sa lupti, nu te opri niciodata din mers, perseverenta o sa te duca pe inaltimi pe care nu credeai ca ar fi posibil.
Continua sa mergi.....
