Continua sa mergi

Ne nastem in medii diferite, vietii diferite care ne aseaza din primii anii de viata pe treptele unei ierarhi artificiale, suntem oamenii de treapta joasa, medie si superioara, o treapta delimitata de o situatie financiara buna,  in alte societati este delimitata de cunostiintele noastre, cultura noastra generala, altele te aseaza in functie de puterea ta fizica in diferite sporturi sau pur si simplu esti judecat dupa aspectul tau fizic.
Va pare minunat asa? Nu e nici minunat, dar nici nasol, pentru ca e bine sa fim diferiti, pentru binele societati avem nevoie ca semenii nostri sa nu isi indeplineasca aceleasi teluri pe care dorim sa le indeplinim si noi, suna cam egoist nu-i asa? Oarecum asa si este, dar pentru a ajunge cel mai bun in ceia ce vrei sa fi, e nevoie ca ceilalti sa nu reuseasca ce reusesti tu, traim intr-o lume materiala, pentru a reusi, asta se cere. Avem noroc, ca mai exista totusi oameni cu dorinte mai modeste, oameni care vor sa fi faca acel ceva, nu sa ajunga cei mai buni in acel ceva, pe acest gen de oamenii, nu pot sa nu ii respect, pentru ca e destul de greu sa iti doresti sa fi mijloc si sa te pastrezi mijloc, pentru ca mijlocul are o parte din putinul mai jos de el, si o parte din multul de-a supra lui.
Nu pot sa spun ca respect doar tipul acela de oamenii, pentru ca ar fi fals, ii respect pentru ca sunt foarte multumiti de asa cum sunt si de ce au, dar intotdeauna o sa imi placa luptatori si mai mult, cei care incearca si incearca, cei care cad si se ridica, acei oameni care nu se lasa, indiferent cat de in spate sunt, acei oameni pe care perseverenta ii duce mai departe decat talentul. In zilele astea, un profesor de al meu, vorbea cu mult respect si stima fata de Motzart, spunea cat de genial era, ba din contra nu era un simplu geniu, era un geniu la  patrat, in viziunea profesorului meu. Nu am nici o indoieala ca Motzart nu a fost asa, dar, in viziunea mea, Motzart este doar un om, care a primit un talent atat de mare pentru muzica si o placere de a canta, incat, nu a avut mare nevoie sa se chinuie sa ajunga undeva, era deajuns sa auda o compozitie si o retinea, nu avea nevoie de sacrifici, talentul i-a oferit totul pe tava. Astfel de personalitati, desi le respect pentru creatia lor, nu sunt un model pentru mine, cum as putea sa am un model de viata, care sa nascut un ,,geniu la patrat,, pe care  ereditatea a jucat un rol atat de important, nu, un model de viata ar fi pentru mine, ciclistul Lance Armstrong care a trebuit sa infrunte cancerul si sa isi construiasca un nume in lumea ciclismului, sau o mama care lucreaza  foarte mult si isi face timp de copii ei sau un tanar care prefera sa ramana fara prieteni decat sa faca lucruri stupide pentru a fi respectat de catre ceilalti.
Modelul meu este cel care se naste un zero, cel care este marginalizat, cel ultim intrebat daca vine la un suc, cel neapreciat de familie, un copil care se naste fara noroc, fara talent, dar care prin perseveranta, creeaza rai unde ii iad, ajunge mai departe decat profesorii sai, care isi apreciaza parinti desi ei nu il apreciaza pe el. Modelul meu este un cel fara puterii, fara sanse, fara noroc, fara zambet, fara prieteni, fara banii, fara cultura, plin de imperfectiunii, dar care are o singura arma: perseverenta, o arma care ii va da tot ce nu a avut, o arma cu care va avea lumea, un zero care sa nascut cu dorinta de ajunge un 10, este acel om care trece de pragul omenesc si devine zeu.
Cum putem deveni zei? Simplu, continua sa mergi si atunci cand nimeni nu iti este alaturi, continua sa mergi si atunci cand drumul e pietros, continua sa mergi si cand crezi ca nu mai poti, si desi deseori esti convins ca oricum ai sa pierzi, ca  nu are rost sa lupti, nu te opri niciodata din mers, perseverenta o sa te duca pe inaltimi pe care nu credeai ca ar fi posibil.
Continua sa mergi.....

Ciclul Phenoix

De ce Ciclul Phenoix?....Hmmm, pentru ca îmi plac schimbările, îmi place să o iau de la zero, să şterg tot, să o iau de la capăt, în fond aşa e şi viaţa mea, mereu de la zero....astăzi am simţit un sentiment ciudat, care nu l-am mai simţit de mult, pe care nu il pot defini, pot doar sa spun, că simt cum inima mea, este crăpată în două, iar în mijloc lasă loc vidului.....
....Oameni noi, circumstanţe noi, clipe noi, dar mereu aceleaşi, în adâcul sufletului meu,  mereu le-am ştiut,....am văzut şi  oameni care vroiau să le spun totul despre mine, oameni care îmi cerşeau asta, şi dupaceia mă aruncau asemeni unei cârpe, oameni care se plâng toată ziua, iar eu eram acolo să îi ascult, iar ei în schimb nu au banii nici să îşi cumpere un aparat auditiv, când era vorba de mine, oameni care mă vroiau alături la greu, iar când le era bine, căutau clovni, oameni care ştiau să imi fie alături doar când aveam o sumă de banii,....adevărul este în fond, unul singur,...că prea mult îl acuz pe Dumnezeu pentru asta, în fond......Totul se întâmplă pentru un motiv....
Iar acum e momentul să mai iau o pauză, dar nu o pauză în care trec peste trecut, şi îl iau de la zero, nu...nu mai am de gând să şterg postările, să şterg....nu voi mai face asta, un prieten bun imi spunea întotdeauna următorul lucru: ,,Nu mai trece peste, treci prin...,, uneori uit câte dreptate are când afirmă asta.
Da...e timpul prietene...e timpul să trec prin.....

De ce Doamne....

De ce Doamne imi dai dorinţe,
Vise pe care să nu le pot împlini
De ce imi dai să sufăr dupa ele,
Nu te gândeşti că mă doare...

M-ai făcut să aspir la perfecţiune,
Ca să plăng de amărăciune,
De ce să aspir la imposibil?
De ce să vreau ceea ce nu mi-ai permis să am....

Oare e bine aşa?
La alţii le-ai dat totul,
Până şi ce nu au vrut, iar mie mi-ai dat dorinţa....
Care e scopul te întreb?

Cred că niciunul....
Dar îţi mai spun ceva,
Nu va fi chiar aşa,
Dacă nu mi-ai oferit,
Îmi pot oferi şi eu,

Chiar de nu voi merita,
Nu e vina mea,
Tu m-ai făcut aşa,
Puteai să mă faci altcumva,
Atunci întrebă-te:A cui e vina?

O mie de lupi doar unul singur alb

Alb....cât de pur şi de strălucitor, nu e de mirare că albul te reprezintă.Un lup întelept şi atent,  asemeni unui lup, nu te temi de întuneric, când păşeşti prin el, albul tău scoate lumina şi aruncă întunericul din fată, după care îl ştergi usor şi te asiguri că nu mai rămâne nimic.
Alb....albul, este o nonculoare,dar tu radiezi de culoare,...un singur alb între negri şi cenuşi, un inteligent şi un lup prietenos, asemeni neamului tău, câinele, aveţi  în comun atâtea lucruri: fidelitate, respect, apreciere, bunătate, inteligenţă,...mai multe nu are câinele, căci ţie îţi mai pot gasi multe, dar acum sa vorbim despre legenda lupului alb,..legenda prin ochii mei, legenda ta.....


O mie de lupi, unul singur alb
Vioi şi sprinten, tânăr şi glumeţ,
Suflet nemuritor, un suflet ciudat,
Care încape întotdeauna în doua suflete
Ţi-e teama să nu îl pierz, căci ai nevoie,
De a lui lumină,
Suflet etern printre destinele semenilor,
Înlătură întunericul, ca să fie lumină!
Al întunericului duşman, al tribului înţelept
Atent în vorbe şi spontan în urmări
Un disimulator incredibil şi un ascultător de asemeni.
Carismatic şi flexibil
Deseori serios, deseori glumeţ de serios.
Un vraci in desluşirea rănilor ascunse,
Un nemuritor, asemeni geniului necunoscut,
Ascuns în genialitatea sa,
Îl omori uşor, deşi a sa nemurire rămâne...
Cum îl omori?
Aratăi că suferi, căci atât să ştie
Şi duhul îşi va da,
Pentru a te vindeca....




Pentru un prieten dintre o mie, un lup alb.

Clepsidra

Asemeni unei clepsidre, te joci cu nisipul, nisip care il aseaman cu viata,...A cui viata?A mea?A ta?A tuturor ce te înconjoară....
Nu suporti durerea vietii, preferi sa o întorci pe cealaltă parte,...cat ma doare faptul că, în trecut te judecam pentru asta, credeam că aşa încerci să eviţii problemele, dar.... ca de obicei, m-am înşelat,....deoarece tu vroiai sa vezi aceea jumatate plină. şi trebuia sa goleşti tot nisipul in altă jumătate,  ca să laşi accea jumatate goala, goală dar înacelaşi timp, atât de plină...
Acum îţi înţeleg înţelepciunea, pe care orgoliul meu zodiacal, să spun aşa, mi-a orbit vederea atâta timp, nu vedeam lumina, nu vedeam că aceea lumină eşti tu şi doar tu...
Cât mă enervam, atunci când încercai să te joci şi cu nisipul, confundam joaca cu ajutorarea, credeam deseori că nu mă înţelegi, credeam că nu ştii de ce am nevoie, credeam, credeam, prea mult...mult şi prost.


Cât aş vrea să fiu şi eu ca tine,
O clepsidră inteligentă şi frumoasă
Cu a ta strălucire, ce-mi umple inima
Inima mea rece, îngheţată de prea multă durere...


Mângâierea ta, îmi  dă căldură
Căldura de care inima mea avea atâta nevoie.
Vocea ta îmi călăuzeşte gândul,
Păcat că nu am învăţat întotdeauna să o ascult...


Mi-e ruşine, ruşine de atâta răceală
Răceala mea plină de foc, ironic,nu?
Câte am de învăţat şi căte am de realizat
Dar nimic nu e mai imprtant,
Decat să îţi simt iubirea, iubirea prea mult aşteptată.


.............................................................................................




Compun poezii....total nelalocul meu, dar de unde ştiu eu asta? Ştiu cu adevărat cine sunt?....Nu, nu ştiu, nu ştiu cine sunt sau ce voi fi....
De aceea am nevoie să-ţi fiu nisipul tău, ca să mă întorci de atâtea ori cât să văd jumătatea plină.
                         Pentru mica mea clepsidră,
                                                 Nichol:-*

Uitat de soarta

De cand era  mic copil, Frederick, era un baietel mai aparte, nu ii placea sa se joace, nu ii placea sa dialogheze. Ii placea sa vorbeasca mult, nu aceea era problema, doar ca ii placea sa vorbeasca cu el insusi, in mintea sa se afla o sala enorma plina de monologuri interioare.., la scoala, desi ii placeau jocurile si provocarile, prefera mai mult sa ii observe pe cei din jur, sa ii studieze, sa le cunoasca caracterul, chiar daca inca nu stia ce e acela caracter, nu avea importanta, el simtea sa sunt lucruri care ne definesc ca tipuri de oameni. Vroia sa afle de ce, ceilalti nu gandeau asa, se mira  de ce tot timpul in pauze, colegi sai se grabeau sa iasa afara, era stupefiat de rectile lor, nu intelegea de ce se imping, de ce inchideau usa in nas celuilalt, doar aveau suficient timp, de aceia el a preferat sa iasa ultimul, nu se grabea, nu avea de ce, in schimb colegi sai erau o furtuna umana , pe langa, se injurau, faceau glume proaste unul cu celalalt, se bateau, isi alegeau instinctiv chiar un mic lider, mai degraba tiran, isi spunea Frederick deseori, il alegeau pe cel mai bogat si mai cu nasul indreptat spre cer,treptat  in inima lui Frederick a inceput sa creasca o mica ura, care cu timpul devenea tot mai mare.
Cu trecerea aniilor,ura sa crestea, era lacomie, oare, se intreba deseori, alteori credea ca e egocentrism, ba frica, fel de fel de emotii ii treceau prin minte, si incerca sa vada care e mai adecvata starii sale.In perioda claselor 7-12, a vazut cum caracterele colegilor se dezvoltau si se ramificau, din cateva tipuri comune, deveneau tot mai diferite, a observat un nou fel de oameni: TP(tocilara pitipoanca), MACGM(micul avocat cu gura mare), FFC(fotbalistul fara creier) si cel mai detestat de el VSFP(vreau sa fiu popular), erau acei copii inteligenti, de treaba, care dorind sa fie prieteni cu populari scolii, se foloseau de orice mijloace pentru a fi aproape de fundul acestora, se lasau de invatatura, se apucau de baut, injurau, isi tradau prieteni, isi jigneau familia, reprosandule ca din cauza lor sunt ei saraci, in cele din urma ajungand sa isi urasca parintii.....Frederick era din ce in ce mai plin de starii negative, deoarece acasa la fel ca la scoala, traia un iad, inca de mic copil, indiferenta, violenta domestica, critica, bataia, batjocura, erau singurele felicitari pe care le primea zilnic...trist, mohorat, plictisit, melancolic, lipsit de puterii, nu mai avea vlaga, fara prieteni, fara dragoste, fara o famile dorinta,........ Frederick, ajuns la varsta de 18 ani, decide sa isi ia capat zilelor, la ora doiseprezece fara un sfert, noaptea, Frederick se pune sa scrie o poezie de adio,lipsita de rima si creativitate, doar pura si rece, sincera si goala, era un mesaj pentru lume, vroia ca macar ia sa vada adevaratul motiv, dupa ce terminase de scris, isi  aseaza subtil stilou cu varful spre partea dreapta a foi, lasand usor sa picure cu cerneala pe foaie, ca si cum  cerneala ar fi semnatura sa, inspira adanc, pune mana pe sticluta cu otrava si o da peste cap.....

Poezia lui Frederick..........

M-am nascut ca sa traiesc,
Clipe de ignoranta si durere.
Durerea cosmarurilor vii,
Vii de indiferenta si moarte de cultura.

Vad cum traditia si cultura de radiera,
Incet sunt sterse,
Lasand doar rugina si prostia.
Caci mult e mai dorita prostia in fata tanarului,
E mai usoara si mai goala,
Doar de rugina  si praf umpluta.....

-Nu mai vrem cultura!-
-Nu mai vrem atitudine!-
-Nu mai vrem respect!-
-Nu mai vrem onoare!-

Vrem vile si castele,
Faima si putere, pline de intunericul...
Intunericul ne tine minte in bezna,
In bezna ignoratei fratesti,
De la neamuri si vecini,
Ignorata  raspandita sa facut, sa inmultit, copii avand...
Pe Mandrie , Minciuna, Tradare si Lene..
Ca sa de-a neamului si veciunului, un caracter mai ales...

Am ales sa fim lingai si huligani,
Lingai de huligani,
Si prosti cu banii,
Banii din munca proprie,
A parintilor munca,
Munca necurata si improprie...

Munca corupta.....
Ia amploarea munca silitorului,
Distruge munca organizatorului,
Si din ale lor oameni, lingai isi face!

Am ales sa mor, in clipe grele....
Pline de durere si neintalegere,
Binecuvantate de ignoranta batranului neam si a vecinului grai,
Graiul banului si a necinstiri, a crimei....
A crimei iubiri vesinice traite, acum dezamagita in clipe neimplinite....






                                  

3 Pioni

Cum vedeti viata?O vedeti asemeni unui fir subtire de par, care se poate rupe  cu usurinta?Sau precum o tortza aruncata in ocean, oare viata poate fi vazuta la fel pentru toata lumea? Nu, nu se poate, cel putin, din cate stiu pana acum, indiferent de numarul ideilor comune pe care le putem avea impreuna cu anumite persoane, cand discutam despre viata, gasim in permanenta deosebiri, chiar daca au un final comun:moartea.
Moartea,...o poate cineva intelege in intregime?Putem sti ce va urma?Traim intr-o lume in care nimic nu e adevarat pana cand nu ai un argument si o dovada stiintifica, poate e cam dur spus,...sunt sigur ca unele lucruri nu pot fi dovedite stiintific,dar ele exista., voi scrie o poveste despre viata si moarte, sa vedem daca se regaseste ceva prin ea.
Ca sa nu o lungesc atata, o sa incep cu semnificatia titlului...
3 Pioni, ce inseamna...ei bine,eu vad viata precum o tabla de sah...imprevizibila,primejdioasa,plina de siretlicuri, intotdeauna avem un nebun care ne pandeste din celalalt colt si asteapta sa facem un pas gresit, sau o tura care e asezata in spatele nostru, si ne ataca prin surprindere, pe la spate, ori un cal care sare peste ceilalti, care nu asteapta la coada, care vrea direct premiul cel mare, atatzia si atatea, vreau totusi, sa inchin paharul in fata celor mai importante piese, pioni, care sunt slabi, dar puternici, ambitiosi, vor sa supravietuiasca si sa ajunga la o ierharhie, vor un post bun, vor sa devina mai puternici, dar uneori devin si ei isusi altceva, o data cu aceasta ascensiune, ei devin ture,nebuni,cai...si se comporta ca atare.
Dar prefer sa incalc regulile si sa am un spirit mai inovator si mai optimistit.Asa ca voi incepe cu o povestioara poate draguta poate mai putin draguta.

Au fost odata ca niciodata 3 pioni, frumosi si puternici, care se iubeam ca frati, pe cel dintai il chema Gabriel, era cel mai puternic dintre ei, tot timpul era in fata, sarea in fata pericolului, nu ii pasa de ierarhia adeversarului, ii sfarama pana si ultimul os, al doilea, cel care statea in  mijloc era cel mai mic, era aparat in permanenta de prieteni sai mai marii, cel putin asa parea, caci Christopher, ii pazea mai tot timpul spatele lui Gabriel, care era prea mandru sa recunoasca asta, dar Christopher nu era deranjat de usoara nesimtire a acestuia, il iubea la fel de mult si cu caracterul sau usor badaran si fara el, ceea ce e drept, Gabriel era cam insuportabil si impulsiv, vesnic arunca cu laudele la adresa sa, isi apara in permanenta titlul de campion, era mandru, puternic, egoist, egocentric si foarte suparacios, nu suporta nici cea mai mica jignire, era un pion puternic, dar ii lipsea intelepciunea, iubire avea multa, isi iubea prieteni, dar tot mai mult se iubea pe el, mandria sa nu avea margini, amandoi prieteni sai observau acest lucru la el, dar preferau sa ii ignore iesirile, caci stiau ca nu aveau cu cine, era al dracului de incapatanat si mandru, se considera perfect,  iubea pefectiunea, dar nu avea logica, nu avea ratiune, era emotie pura, nu gandea, sarea tot timpul cu capul inainte, lucru ce il deranja foarte tare pe Victor, care ura comportamentul lui Gabriel, Victor era usor fricos, de aceia prefera sa sta tot timpul in spate, se folosea intr-un oarecare fel de prostia lui Gabriel, stia ca acesta omora cu sange rece tot ce ii venea in cale, si la el daca mai ajungeau vreo doi, trei, ii era sila de reactile lui Gabriel, el prefera sa gandeasca inainte de lupta, era stategicul, el creea hartile si el detine planurile, nu ii placea sa fie mandru, iubea viata si filozofia, se supara greu, foarte greu, si ii placea foarte mult sa il infurie pe Gabriel, caci ii se facea drag de usoara prostia a prietenului sau, intotdeauna cand exista o neintelegere intre ei doi, Victor castiga, ii placea la nebunie sa dezabata, sa caute argumente si contraargumente, subjuga intotdeauna ilogicul, cauata doar raspunsurile adecvate si logice, era atat de logic si de rational incat ziceai ca e mort, singurul lucru ce putea dovedi ca are ceva viata in el, era gura sa mare, vesnic vorbea,vorbea si iar vorbea,acest lucru ii placea foarte mult la Christopher si lui Gabriel, pentru ca, desi vorbea ca o moara stricata, Victor, vorbea in permanenta lucruri interesante si captivante, unele dintre ele chiar iti taiau raspiratie, era un povestitor inascut, citea la nebunie, piesele de a lui Shakespear, iubea sa citesca, citea si doar citea,....Christopher de alta parte, nu avea nici cea mai mica asemanare cu prieteni sai, atat ca ii iubea foarte mult, el vesnic tacea, tacea, pe atat de mult, pe cat ii placea lui Victor sa vorbeasca, el considera ca nu are rost sa isi oboseasca graiul, prefera sa mediteze si sa se roage, ura razboiul, dar ordinele regelui trebuiau respectat, astfel era ucis, Christopher nu dadea doi bani pe moarte, nu ii era frica de ea, dar isi iubea mult prieteni, si nu le-ar fi facut niciodata asta, stia ca o sa ii afecteze mult moarte sa, iar fara el nu ar mai fi existat o balanta intre Gabriel si Victor, caci unul era foc si unul apa, erau atat de diferiti, razboiul era singurul lor lucru in comun, inafar de acesta si faptul ca erau aceiasi rasa, nu era nimic.
Cu timpul cei trei au crescut mult in grad, au ajuns sa fie generali, dar odata cu gradele lor, a crescut si au evoluat si mai mult caracterele lor, intre tineri pioni, cei trei au primit unele porecle, Gabriel era considerat, cel mai experimentat si cel mai agresiv  general care a existat vreodata,Christopher era generalul budist, a ajuns atat de calm si de relaxat, incat adversarii nu cutezau sa il ucida, se predau pe loc,lucru ce il deranja pe Gabriel, caci el nu vroia prizonieri, doar morti,Victor in schimb, a ajuns cel mai bun strateg si cel mai intelept general care a existat, se auzeau vorbe ca regele, ar dori ca Victor sa ii ia locul, regele ii iubea mult pe cei trei generali, dar pe Victor il adora, spunea deseori, Victor va fi regele perfect, pe cand Gabriel este razboinicul perfect, Gabriel turba la aceste vorbe, caci el dorea atat de mult sa fie rege incat l-ar omora pe rege ca sa ii ia locul.
Anii treceau si regele tot mai batran era, Victor tot mai intelept, Gabriel tot mai puternic, Cristopher tot mai plin de iubire, erau inca prieteni, surpinzator,nu?Dar asa a fost sa fie, pentru ca avea sa ia nasterea cel mai mare razboi, si cel mai surprinzator,....
Intr-o zi de iarna, regele murise, iar conform testamentului, Victor era succesorul imparatiei, satul de atata razboi, isi cheama totate legiunile si cele ale lui Gabriel care erau mai numeroase decat ale sale, si impreuna cu legiunile lui Christopher, sa discute despre aceasta tema.Victor le-a spus ca razboiul este inutil, prea mult sange nevionovat a fost varsat, sa saturat sa mai fie un criminal, sustinut de legiunile sale si ale lui Cristopher, dar improscat in critici de cele ale lui Gabriel, se iveste o cearta, Gabriel care dorea sa cucereasca intreaga lume, nu concepea ideea de pace, asa ca, infuriat fiind, isi scoate pumnalul si il arunca spre Victor, stia ca are armata de 3 ori mai mare decat a sa, datorita famei sale ca razboinic, iar daca se va ivi o lupta intre legiuni el va invinge,dar.....Cristopher a vazut ce vrea sa faca Gabriel, si sa bagat in fata lui Victor, pumnalul strapunzandui inima, ucigandul pe loc, in acel moment nici Gabriel nici Victor nu au mai avut reactii nici grai, Gabriel inconjurat de ura si de resentimente si-a retras legiunile si sau retras in celalalt capat al tarii, iar Victor, a ramas sa se ocupe de inmormantarea lui Cristopher,...plin de razbunare, Victor si-a pierdut din calm, si a decis, ca pentru tot restul vieti sale sa poate o lupta contra lui Gabriel,dorin sa il invinga, sa il doboare, in amintirea lui Christopher, Victor si-a imbracat toate legiunile in alb, ca simbol al puritati,iar Gabriel, care sa intitulat rege, jurase sa il omoare pe Victor, pentru ca tinuse atat de mult la Cristopher, si a considerat ca moartea sa i se datoreaza lui Victor, in amintirea sa Gabriel se va imbraca doar in negru, tot timpul in doliu, si a odonat ca si legiunile sale sa fie imbracate la fel,..si asa au trecut anii, si razboiele intre piesele albe si cele negre au continuat.
Iar atunci cand Gabriel si Victor se intalneau fata in fata, lasau intotdeauna un spatiu intre ei, in asa fel incat sa mai incapa o persoana, pentru ca in amintirea lor, Cristopher era mijlocul......